SCURT ISTORIC AL SARMALEI, VEDETA MESELOR DE SARBATOARE


POFTA BUNA!
PS.  Dar, putem oare vorbi depre SARMALE fara a-l pomeni (cu un gind bun si un  strop de vin varsat pentru pomenirea lui) pe Pastorel Teodoreanu, autorul ODEI SARMALEI (am adaugat-o la sfirsit), cel care zicea ca „sarmalele trebuiesc neaparat fierte in vin alb si rumenite la cuptor „
Zice, antologic, autoarea acestui istoric a sarmalei: „Când mâncăm nu ne hrănim pur şi simplu, ci ne punem în legătură cu lumea. Sarmaua reprezintă poate cel mai clar exemplu cum istoria, comerţul, cultura şi gastronomia sunt interconectate şi influenţează întreaga lume.”

Chiar asa ! Mai tineti minte ca pina si LUPUL din CAPRA CU TREI IEZI, minca cu atita pofta SARMALE, incit nu a bagat de seama ca se prabuseste in groapa cu jaratec ? N-am niciun merit in  povestea asta de-a dreptul erudita despre sarmale,  decit ca v-o trimit , insotita insa de un sfat propriu privind cel mai potrivit vin pentru asa bucate :  Feteasca Neagra sau ( cea mai potrivita, dupa mine ) Babeasca Neagra. Daca nu aveti sau nu gasiti, merge la o  adica si un Pinot Noir sau un Cabernet Sauvignon.   Pentru americani as  merge pe mina Shiraz-ului, cu masura insa, este un vin mai mai greu, care inseala.

 
Autor: Ludmila Pinzaru (Historia)
Sarmaua este mîncarea nelipsită a românilor. Dar cînd, unde au  apărut sarmalele? Ion Creangă descrie cu atîta dragoste cum arătau sarmalele pe care le mînca lupul din poveste, încît îți pui întrebarea cum se pregătesc sarmalele corect?
Sarmaua noastră cea de toate sărbătorile nu este, de fapt, numai a noastră. Sunt și alte țări care pretind a fi locul de provenienţă al sarmalei. 
Sarmalele sunt de sute de ani pe mesele unei părţi importante a populaţiei lumii dar au fost, se pare, inventate de turci. Odată cu ocuparea noilor teritorii, bucătăria turcă își aduce semnificativ aportul, în special în Balcani, Europa de est şi Asia centrală şi indirect, prin intermediul altor naţiuni, Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Grecia, Serbia, România, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Albania, Irak, Iordania, Liban, Moldova, Siria, Ucraina, Rusia, Azerbaijan, Kazahstan, Kîrghistan, Uzbekistan, Polonia, Germania, Suedia, Finlanda… Toate aceste ţări figurează pe harta sarmalelor.
Sarmalele sunt, de obicei, o mâncare grea, care se prepară mai ales în timpul iernii. Se servesc alături de mămăligă, uneori cu cartofi, sau pâine, „răcorite” cu iaurt, smântână şi hrean. În mod normal, pentru fiecare familie se prepară o oală (vas) mare cu sarmale, care sunt apoi servite ca fel principal, la ocazii speciale.
Etimologie
Termenul „sarma” provine din cuvântul turcesc „sarmak”, care înseamnă „rulou” sau „pachet”. Este vorba deci despre un ambalaj, o învelitoare care înfăşoară o umplutură. Sarma se foloseşte în paralel cu alt cuvânt turcesc, „dolma”, cele două fiind folosite  în multe limbi. În timp ce sarma se referă la modul de preparare (rulou), dolma înseamnă „lucruri umplute”, referindu-se la vegetale care sunt scobite pentru a putea primi umplutura. Dolma-lele gătite cu ulei de măsline, dar fără carne tocată, se                                                           numesc “yalancı”, care înseamnă „mincinos”, „fals” sau „falsificat”. La turci mai există, de fapt, încă o denumire, „yaprak”, care este termenul ce desemnează „frunza”.
Preparare
Sarmalele sunt un univers în sine, la care fiecare ţară şi-a adus contribuţia. În general, sarmalele se prepară din carne tocată (vită, porc, viţel, sau o combinaţie a lor, dar şi miel, capră, pui, raţă, gâscă), orez, ceapă, sare, diferite condimente (piper, verdeţuri diferite, stafide, seminţe de pin, scorţişoară, ceapă) amestecate şi apoi rulate în frunze de dimensiuni mari. Pentru ambalaj se folosesc foile de varză (proaspete sau murate), sfeclă, conopidă, măcriş, viţă-de-vie (proaspete sau murate). Această combinaţie este fiartă încet timp de câteva ore.
Reţetele şi modul de preparare  pot varia în fiecare ţară, dar cea mai bună metodă de a le găti este fierberea lentă, în vase mari de lut. În Croaţia şi Bosnia, sarmaua conține carne tocată şi orez, dar şi carne de vită afumată. Croaţii  folosesc carne de porc uscată, bacon şi cârnaţi. ÎnDalmaţia însă, există o variantă numită „arambašići”, care nu conţine orez, iar carnea este tăiată bucăţele mici, şi este condimentată cu lămâie, scorţişoară, cuişoare şi alune. În Serbia, sarmaua se găteşte cu varză murată, carne tocată, orez şi condimente. Sarmalele sunt fierte îndelung, în vase mari, cu slănină şi straturi de carne de porc afumată, foi de dafin şi paprika. Uneori, sarmalele se desăvârşesc în cuptor, rumenindu-se şi căpătând un gust deosebit.

CITESTE CONTINUAREA PE HISTORIA.RO

Foto: pressurecookingtoday.com