Vasile DEAC, bucovineanul analfabet care l-a convins pe împăratul Franz Joseph să construiască un oraş


Un ţăran fără carte
(sursa: Formula AS)
Cert e că a plecat singur. Mic, călare pe un cal înalt. Aşa spun documentele. Februarie, 1886. A trecut prin zăpezi munţii Dor­nelor, apoi Ardealul şi Apusenii. Şi apoi toată Un­ga­ria şi mai departe… Cră­cănat în şa, iţarii strânşi pe picior abia-i ajungeau până-n scări. Îl vezi în poză: scun­dac, mustaţă vârtoasă, bundă de dihor, chimir lat. Ţăran analfabet, se semna cu dege­tul. Dar figura-i e dârză, de­cisă să treacă de orice obsta­col. Trei zile jumătate a făcut până la Viena. Purta în de­sagă planurile unei localităţi pe care o visa să fie de talia marilor staţiuni balneare ale Franţei, Germaniei sau Ita­liei. Mici machete din lemn, cu fiecare clădire-castel în parte. Studii detaliate, reali­zate vreme de peste 5 ani, de un grup de aus­trieci, renumiţi în domeniul lor: balneologul Loe­gel, arhitectul Brang, inginerul Ziffer, chimistul Ludwig şi geologul Stür, directorul Institutului Imperial de Geologie, adus cu greu de la Viena, spre a cerceta apele vindecătoare ale Dornei. Savanţi iluştri, cărora ţăranul bucovinean le câş­tigase încrederea cu entuziasmul lui. Îi convin­sese că odată ajuns în audienţă la Împărat, îl va face să accepte proiectul cel îndrăzneţ.
Până ca acest Vasile Deac să fie primar, Vatra Dornei era un biet sat uitat pe crestele unor munţi de la marginea împărăţiei. Prin el, a devenit un oraş-staţiune celebru în toată Europa. Acest om a fost singurul primar de sat (şi român pe dea­supra) care a luat vreodată masa cu Împăratul Franz Joseph. La sfârşitul unei singure conver­saţii, Deac l-a convins pe Împărat să investească în târgul lui bucovinean, în ciuda refuzurilor autorităţilor, speriate de anvergura proiectului. Toţi i-au fost împotrivă, dar el nu s-a lăsat. În epocă, s-a vorbit că a fost un miracol. Un om. Un singur om a făcut toate astea.Clădiri ca în Viena

Oraşul din desagăPortret din Sala oglinzilor de cristal

Coborâm în „Gara Castel”, Vatra Dornei-Băi, exact în centrul cunoscutei staţiuni montane. Mulţi copii, vilegiaturişti, oameni veseli – amplu tablou în culori vii pe zăpezi. Deşi e sfârşit de februarie, încă mai vezi schiori pe cele trei pârtii. Din gară, sunt doar câţiva paşi până la marele Pod peste Dorna, de pe care se sinucideau pariori faliţi la ruletă. Pe celălalt mal, chiar pe faleza înaltă, e ruina ma­iestuosului Cazinou, celebru în tot Imperiul. La inaugurarea lui au venit chiar împăratul Franz Jo­seph, împreună cu fiul său, arhiducele Franz Fer­dinand.
Cazinoul e azi în paragină. Pardosit cândva cu marmură de Carra­ra, cu imensele lui policandre din cristal de Mu­rano, coborând din tavane… Sală de teatru, bi­blio­tecă imensă, spaţii de utilitate publică, cofe­tărie şi restaurant elegant… În Europa, prin di­men­siunile şi fastul său, rivaliza doar cu celebrul cazinou german de la Baden-Baden.

Oraşul din desagăDeac şi soţia sa

Pe la sfârşitul secolului, aici veneau cei mai înstăriţi nobili din Viena, Praga, Berlin, Lvov sau Budapesta. Conţi, baroni, prinţi… baluri fastu­oa­se ce ţineau până la ziuă… În spate, se întinde Parcul imperial, cu marile izvoare minerale, ce încă îşi păstrează frumuseţea. Şi veveriţele, do­mesticite parcă „genetic”, de sute de ani, care coboară din copacii bătrâni şi îţi mănâncă din palmă. Adesea poţi să le atingi, să le mângâi. Lângă Ca­zinou, Hotelul balnear Carol, cu cele patru turnuri pe colţuri. Refăcut, de cinci stele. Pornind de-aici, de-o parte şi de alta a râului, sunt plasate şi cele­lalte monumente austriece: Gara-Cas­tel, Palatul Comunal, Palatul Na­ţional Român, Biblioteca, Biserica Catolică, Teatrul Evreiesc, Policli­ni­ca Balneară, Farmacia Franz Joseph, Izvorul Ioan, Izvorul Sentinela… Nu e exagerare: sunt, într-adevăr, palate! Clădiri somptuoase, cu alură impe­rială, cum vezi în mijlocul Vienei. Miracole în România, pentru secolul XIX! Şi toate se aflau atunci în desaga acelui primar legendar. Toate înălţate de un ţăran care, prin forţa persona­lităţii sale, a reuşit să adune mai multe „fonduri europene” decât au făcut-o toţi primarii ce i-au urmat. Detalii despre viaţa lui au fost descoperire abia acum câţiva ani, în ar­hivele imperiale. Un destin incredibil.

„Apăi, Diac îi cel mai bun!”

Oraşul din desagăVatra Dornei, vedere generală

Dornean, prin naştere, fiu al ciobanului Pen­telei Deac. Născut la 10 aprilie 1824. Copilă­ria şi-a dus-o mai mult prin munţi, doinind din trişcă. De flăcăuan, îi plăcea să stea printre bă­trânii satului, să le asculte sfaturile. Revista „Deş­teptarea” din Cernăuţi îi consacră un amplu articol în anul 1894. Aflăm că, foarte tânăr fiind, era luat de mai-marii aşezării la întâlnirile cu mandatarul şi deputaţii austrieci, fiindcă „băiatul era curajos şi avea mintea înţeleaptă”. Fiindcă avea dârzenia să iasă în faţă şi să ceară cu di­plomaţie drepturile comunei. În cele din urmă a fost angajat cu săptămâna, la mandatarul regiu­nii, supraveghiindu-i acestuia toate rânduielile. „Nu s-a spurcat niciodată nici cu rachiul, nici cu ţigara sau luleaua”, cele două mari rele care strică averea, mintea şi sănătatea omului. Când au fost alegeri comunale, toţi dornenii l-au vrut primar, dar el a zis nu. A convins populaţia să aleagă un om mai bătrân, el rămânând doar sfet­nic în comitetul sătesc. Asta, până în anul 1875. Înainte de acele alegeri, comitetul nu găsise niciun om potrivit pentru o asemenea funcţie. A fost trimis la Vatra Dornei, ca să rezolve pro­ble­ma, prefectul provinciei Bucovina, care s-a întâl­nit cu intelectualii ţinutului. Toţi i l-au propus pe Deac.

Oraşul din desagăPrimăria şi Turnul cu ceas, care adăposteşte Muzeul etnografic

Întrebându-l, prefectul, pe cine socoteşte el că ar fi bun de primar, ţăranul a răspuns cu sinceritate: „Dacă mă întrebaţi, eu socot că aş fi cel mai bun”. La auzul acestui răspuns, toţi cărturarii au strigat: „Da, dacă Diac primeşte să fie primar, apoi el îi cel mai bun!” Prefectul s-a înfuriat. Nu putea accepta ca în fruntea unei co­mune bucovinene să fie un analfabet. N-a mai făcut alegeri în ziua aceea, ci le-a amânat pentru două săptămâni. Dar şi atunci, tot Deac a fost propus şi ales cu unanimitate. 27 de ani la rând, până ce s-a retras, dornenii l-au vrut în fruntea lor doar pe el. Într-un sejur de-o lună la Dorna, în anul 1888, ma­rele A.D. Xe­nopol scria: „Acest primar nu ştie carte, însă prin inteli­genţa lui şi spi­ritul lui practic, bate pe mulţi ştiutori de car­te. Toate socote­lile comunei le ştie pe de rost, umblă în toate părţile ca să vadă personal nevoile aşezării, nu deschide pun­ga comunei decât pentru tre­buinţe stricte şi s-a jurat să nu facă, cât va fi el primar, nicio da­torie. (…) Acest om fără carte pre­­ţu­ieşte învăţă­tura. La un os­păţ dat de dân­sul pen­tru rea­le­ge­rea sa ca pri­mar, el a ţi­nut o cu­vân­tare pe care ar putea-o invi­dia mulţi oratori. El închină un pa­har spre propă­şirea învăţăturii, sfârşind cu ur­mă­toarele me­mo­rabile cuvin­te: «În vremea mea, era veacul întunericului, a­cu­ma e cel al lu­minii!»”.

Oraşul din desagăPalatul Comunal

Performanţele lui Vasile Deac au ui­mit lumea. Încă din al doilea an de man­dat, a introdus iluminatul pu­blic. A făcut drumurile. Podul nou peste Dorna. În 1878, s-au deschis două farma­cii şi s-au început lucrările la Policlinică. În acelaşi an, Deac l-a convins pe minis­trul Agri­cul­turii, contele Julius Falken­hein, asu­pra necesităţii ridicării la Vatra Dornei a unui stabiliment balnear mo­dern. Iar în 1880, a înaintat Ministerului de Interne austriac lista cu semnăturile populaţiei, prin care se solicita statutul de oraş.
O staţiune! Una de nivel interna­ţio­nal! Ăsta a fost visul acestui ţăran analfa­bet, care şi-a luat de partea lui toţi sa­vanţii epocii. Cercetători precum Brang, Loebel, Ziffer, Ludwig, Stür erau elita Austriei în domeniu. I-a ţinut la Dorna ani la rând, finanţându-i să studieze în amănunt apele minerale şi toate oportu­nităţile locului. Apoi să plece în vizite de documentare în Franţa, Germania şi Italia, spre a analiza cum sunt făcute alte staţiuni de prestigiu. Aceştia au realizat ma­cheta întregului oraş. Primarul Deac a asigurat fondurile ne­cesare pentru lucră­rile de investiţii, prin va­lo­rificarea mate­rialului lemnos din pădurile comunale, plus dobân­zile din sumele de­puse în bănci. Cu toate as­tea, Ministerul de In­terne s-a opus ve­hement. I-au pus piedici lui Vasile Deac. L-au refuzat şi amânat. Până la urmă, au apro­bat doar cons­trui­rea u­nei staţiuni bal­neare modeste, de nivel lo­cal (re­gional). Dar pri­marul, sprijinit de cerce­tările oa­meni­lor de ştiinţă austri­eci nu s-a mul­ţumit cu atât. Întrucât toate insis­tenţele şi în­cer­cările de negociere eşua­seră, nu mai era decât o singură soluţie: un drum la Îm­păra­tul.

CITESTE CONTINUAREA ARTICOLULUI FACAND CLICK PE LINKUL www.formula-as.ro