ASA A FOST „UCIS” BRANCUSI?


Cu 68 de ani în urmă, pe 7 martie 1951, marele Constantin Brâncuși vrea să-și doneze opera țării: 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii, o serie de piese de mobilier. Acedamicieni de vază, precum George Călinescu, Geo Bogza, Ion Jalea ori Mihail Sadoveanu, analizează propunerea și ajung la concluzia că băiatul din Hobița e modest, iar ”Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură”. A fost ziua în care l-am omorât, pentru prima oară, pe genialul artist

În primele zile ale lui 1951, Constantin Brâncuși, aflat la Paris, decide să doneze operele sale, lucrate acolo, în ”Orașul Lumii”. Face o propunere concretă, în acest sens, Statului Român: urmează să lase acestuia 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii, o serie de piese de mobilier, dar și obiecte personale, practic, o avere inestimabilă. Comuniștii sunt extrem de reticenți, pentru că este vorba despre un fiu al poporului emigrat în Franța, cu puține legături cu plaiurile mioritice. Brâncuși insistă și scrie o a doua scrisoare. Atunci autoritățile bolșevice decid să trimită o comise formată din ”specialiști” lângă Arcul de Triumf, pentru a vedea ce și cum. Constanța Crăciun se suie în avion. Este membră PCR, fostă țesătoare, undeva pe la patru clase. Pentru că e căsătorită cu Ion Vințe, comunist notoriu, avansează rapid, urmând a ajunge Ministrul Culturii. Alături de ea urcă și Teohari Georgescu, fost tipograf, agent NKVD, actualmente Ministru de Interne. Ei și alți ”meseriași” vor analiza munca lui Constantin Brâncuși.

Se întorc repede, așa că la finele lui februarie 1951 este convocată o ședință la Academia RPR. Principala lor concluzie este aceea că ”Operele lui Brâncuși sunt unele pe care le-ar putea face orice țăran neinstruit”.

Pe 7 martie 1951, cu 68 de ani în urmă, Academicienii Secțiunii de Știința Limbii, Literatură și Artă din cadrul Academiei Republicii Populare Române se reunesc sub președinția secretarului secțiunii, tovarășul academician Mihail Sadoveanu. În cei 45 de ani de comunism, am învățat că toți acești oameni au fost personalități marcante ale culturii și literaturii noastre. În realitate, însă, academicienii cu ștaif au fost cei care au renunțat la averea pe care Brâncuși voia să o doneze Statului Român. La întrunire participă nume grele:

– George Călinescu, 52 de ani, critic literar, scriitor, personalitate enciclopedică, autorul ”Enigmei Otliei” și a ”Istoriei Literaturii Române”

– Camil Petrescu, 57 de ani, romancier, dramaturg, doctor în filozofie, ”Ultima noapte de dragoste”…, ”Patul lui Procust”, ”Jocul Ielelor”

– Geo Bogza, 43 de ani, părintele reportajului literar, ”Paznic de far” ori ”Cartea Oltului”

– Victor Eftimiu, 52 de ani, mason, ”Meșterul Manole”

– Ion Jalea, 54 de ani, sculptor imens (Monumentul eroilor ceferiști de la Gara de Nord din București, bustul lui Eminescu din parcul Cișmigiu, statuia lui Spiru Haret de la Universitatea din București).

Vorba cântecului lui Andrieș, ”se discută probleme, se analizează”. la final, se încheie un proces verbal, numărul 10, în care apar câteva idei greu de acceptat astăzi, ca fiind născute de mintea unor oameni ce puseseră mâna, la a lor viață, pe ceva carte. Tovarășul George Călinescu afirmă că ”Brâncuși este o figură mai puțin cunoscută, care speculează, prin mijloace bizare, gusturile morbide ale societății burgheze”. Tov. prof Ion Jalea continuă, fiind de părere că Brâncuși nu respectă tezele lui Sobolev, din ”Teoria leninistă a reflectării și arta”. Se arată inutilitatea operele lui Constantin Brâncuși, precum și faptul că ”sculpturile sale nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în RPR”. Concluzia finală: ”Refuzăm!”

Brâncuși este informat despre decizia luată. Pe 1 august 1951 renunță la cetățenia română, o cere pe cea franceză, pe care o va primi chiar anul următor. Decide să ”uite” de tot ceea ce înseamnă plaiuri mioritice și donează Franței toate operele sale din atelierul de la Paris. De atunci, din 1951, continuăm să-l ucidem pe maestrul din Hobița.

Sursa: antena1.ro