ULTIMA POEZIE A LUI EMINESCU


Nu e păcat? 

Ca să se lepede 
Clipa cea repede 
Ce ni s-a dat?

Imagini pentru ULTIMA SCRISOARE A LUI EMINESCU

   Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu.

Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

Halatul ponosit avea să fie, de fapt, de-o valoare incomensurabilă.

Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise… poezii. 

Ultima a fost scrisă chiar cu o oră înainte de moarte.

 „Stelele-n cer”

Stelele-n cer 
Deasupra mărilor
 Ard depărtărilor
 Până ce pier.   
După un semn 
Clătind catargele 
Tremură largile 
Vase de lemn;  
 Nişte cetăţi 
Veghind întinsele 
Şi necuprinsele 
Singurătăţi.   
Orice noroc

 Şi-întinde-aripile 
Gonit de clipele 
Stării pe loc. 
Până ce mor, 
Pleacă-te îngere 
La trista-mi plângere 
Plină de-amor.   
Nu e păcat? 
Ca să se lepede 
Clipa cea repede 
Ce ni s-a dat?