NUMAI GLOBALIZARE? NU CRED!


Interesant …simplu și profund  !

Vă felicit anticipat daca  reușiti să citiți acest mesaj până la sfârșit. 
Mulți l-au citit doar până la jumătate, ca să nu piardă timpul…. 
Ma rog, treaba lor! Dar totusi, citeste pana la sfarsit, ca merita !

În curînd se împlinesc 18 ani de când am început să lucrez la Volvo, o întreprindere suedeză. 
A lucra cu ei este ceva foarte interesant. 
Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricât de ingenioasă sau simplă ar fi ideea. Este o regulă.

Procesele de globalizare cauzează în noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, români, asiatici etc…) o anxietate generalizată în căutarea de rezultate imediate. 
În consecință, stilul nostru rapid nu se încadreaza deloc cu termenele de scadență întârziate ale suedezilor. 

Suedezii dezbat și iar dezbat, organizează „n” ședințe, efectuează evaluari, etc…, ȘI LUCREAZĂ … după o schemă mult mai încetinită. 
Ceea ce este uimitor, este că acest stil tot timpul dă rezultate, în timpul lor (al suedezilor), astfel că punândîmpreună maturitatea necesității cu tehnologia potrivită, nu prea înregistrează pierderi. 



Pe scurt:


1) Suedia este de mărimea unui singur stat din Mexic; 
2) Nu are decât 8-9 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oraș, Stockolm, abia dacă are 2 milioane de locuitori, așa ca o mică localitate din Mexic; 
4) Mari întreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux , ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc. 

Nimic rău în asta, nu-i așa? 
Pentru a avea o idee de importanța lor, ajunge să menționez că Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA… 

Poate se înșeală suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul.

Trebuie să menționez că nu cunosc un alt popor care să aibă o cultură colectivă ca a suedezilor.
Vă voi povesti o scurtă istorie doar ca să vă faceți o idee: 
Prima dată când m-am dus în Suedia în 1990, unul dintre colegii mei suedezi mă aducea la serviciu în fiecare dimineață cu mașina lui. Era în septembrie, era frig ăi fulguia. Ajungeam foarte repede la întreprindere și el parca mașina tot timpul foarte departe de intrare. În fiecare dimineață vin în jur de 2 mii de angajați cu mașina la serviciu… 
În prima zi nu am făcut nici un comentariu, nici în a doua sau în a treia, dar în una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multă încredere, l-am întrebat pe colegul meu: 
– Aveți locuri de parcare fixe aici? Am văzut că parcarea este complet goală când ajungem și totuși tu parchezi la mare distanță de intrare….. . 
Iar el mi-a răspuns pur și simplu: 
– Nu, dar noi, care ajungem foarte devreme, avem tot timpul să mergem până la intrare, dar cei care ajung mai târziu, au mai multă nevoie să găsească locuri mai aproape de intrare…. nu crezi ? 

Imaginați-vă ce față am făcut. 
Și acest lucru a fost suficient ca să-mi schimb în profunzime mentalitatea.

Mai nou, în Europa există un curent denumit „Slow Food” (Slow Food International Association), Asociația internațională a alimentației cu răbdare, al cărei simbol este melcul, își are centrul în Italia.
Ceea ce predică această mișcare „slow food” este că oamenii trebuie să mănânce și să bea lent, pentru a savura mâncarea, pentru a se bucura de procesul de prepare al mâncării, împreună cu familia, cu prietenii, fără grabă și de calitate. 

Ideea este de a se contrapune spiritului „Fast Food” și a tot ceea ce reprezintă el ca stil de viață. Surpriza este că această mișcare Slow Food, servește ca bază pentru o mișcare mult mai amplă numită Slow Europe, după cum descrie revista Business Week în ultimele sale ediții europene. 
Totul a pornit de la punerea în discuție a grabei și nebuniei generate de globalizare, de dorința de a avea nivelul vieții în cantitate mare, opus la a avea calitate (mă refer la calitate de viață sau calitate umană). 

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar dacă lucrează mai puțin (35 de ore pe săptămână) sunt mai productivi decât colegii lor americani sau britanici. 
Și germanii, care în multe întreprinderi au implantat săptămâna de 28,8 ore de muncă au văzut productivitatea crescând cu un laudabil 20%. 
Această atitiudine, numită „slow attitude”, atrage atenția până și americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat și în cantitate mare. Pe de altă parte, această atitudine, fără grabă, nu înseamnă să se facă mai puțin, nici să se obțină calitate și productivitate mai mici, ci mai multă perfecțiune, atenție la detalii și mai puțin stress.
Practicând acest lucru în viață, înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comodități, ale vieții în micile comunități. 
O întoarcere la AICI , prezent și concret, opus lui MONDIAL, indefinit și anonim, înseamnă a relua valorile esențiale ale ființei umane, a micilor plăceri ale cotidianului, ale vieții simple și ale conviețuirii, ale religiei și credinței. 

ÎNSEAMNĂ UN MEDIU DE LUCRU MAI PUȚIN COERCITIV, MAI VESEL , MAI CALM ȘI TOTUȘI MAI PRODUCTIV, MEDIU ÎN CARE TOȚI OAMENII FAC CU PLĂCERE CEEA CE ȘTIU EI MAI BINE SĂ FACĂ!

E recomandabil să ne gândim mai în amănunt la toate acestea. 
E posibil ca vechile proverbe: „Cu răbdarea trece marea” și „Graba strică treaba” să merite din nou atenția noastră în aceste timpuri de nebunie. 
Nu ar fi bine ca întreprinderile din comunitatea, orașul, statul sau țara noastră să înceapă a dezvolta programe serioase de calitate, fără grabă chiar pentru a mari productivitatea și calitateaproduselor și serviciilor fără a pierde calitatea umană?

În filmul „Parfum de femeie” există o scenă de neuitat în care orbul (interpretat de Al Pacino) invită o fată la dans și ea îi răspunde:
– Nu pot, logodnicul meu va sosi în curând. 
La care orbul îi răspunde:
– Știi, viața se trăiește într-o clipă!
și o ia la un tango. 
Cel mai bun moment al acestui film este această scenă de 2 sau 3 minute.

Mulți trăiesc alergând după timp și îl ajung doar când mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostradă pentru că goneau prea tare pentru a ajunge la timp.
Alții sunt prea nerăbdători să trăiască în viitor și uită să trăiască în prezent, care este unicul timp care există cu adevărat.

Toți avem pe această planetă același timp, nici mai mult, nici mai puțin de 24 de ore pe zi. 
Diferența stă în utilizarea acestor ore de către fiecare dintre noi. 
Trebuie să învățăm să profităm de fiecare moment, pentru că, după cum zice John Lennon:
„Viața este ceea ce se întâmplă în timp ce planificăm viitorul”.

Vă felicit pentru că ați reușit să citiți acest mesaj până la sfârșit. 
Mulți l-ar fi citit doar până la jumătate, ca să nu piardă timpul…. 
Atât de valoros în această lume globalizată !

Și pentru că tot ați ajuns la final, vă rog să primiți un sincer și călduros ”LA  MULȚI  ANI !”, pentru noul an, dar și pentru următorii… GLOBALIZATI!!

Virus-free. www.avast.com