Papa Francisc vorbeste intr-o noua carte despre femei, comunism si psihanaliza


Ii multumeste lui Dumnezeu ca a cunoscut „femei adevarate” in viata lui, vorbeste despre partea „comunista” a crestinilor si povesteste ca a recurs la psihanaliza intr-un moment greu din viata. Sunt doar cateva dintre marturisirile pe care papa Francisc le face intr-o carte de interviuri care va fi publicata la inceputul lunii septembrie, relateaza joi AFP.

Primele extrase din aceasta carte, intitulata „Politica si societate” si nascuta din dialogul dintre Suveranul Pontif si cercetatorul francez Dominique Wolton, vor fi publicate vineri in revista Le Figaro.

Papa Francisc si-a reiterat in carte mesajele de deschidere exprimate in ultimii ani in legatura cu mai multe subiecte sensibile, aflate in dezbatere in societate si biserica, precum deschiderea fata de migranti, laicitatea, preotii pedofili, casatoria homosexuala sau legaturile cu islamul.

Fapt mai putin obisnuit, el s-a confesat despre un subiect mai intim, respectiv persoanele importante din viata lui si in special femeile. „Personal, ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca am cunoscut femei adevarate in viata mea”, a declarat Suveranul Pontif.

El le aduce un omagiu in special celor doua bunici si mamei sale, care „infruntau problemele unele dupa altele”, inclusiv suferinta fizica, si surorilor sale.

„Apoi au existat prietenele din adolescenta, ‘micile logodnice’… Sa fiu mereu in legatura cu femeile m-a imbogatit”, a mai spus Francisc, care afirma ca a aflat „chiar la o varsta adulta ca femeile vad lucrurile intr-un mod diferit fata de barbati” si ca este foarte important sa-i asculti atat pe unii, cat si pe ceilalti.

Papa a mai spus ca a fost foarte influentat de o militanta comunista, Esther Ballestrino de Careaga, ucisa in timpul dictaturii argentiniene (1976-1983) dupa ce a fost implicata in infiintarea miscarii Mamele din Piata Mai, care denunta disparitia copiilor lor asasinati de regim.

„Ea m-a invatat sa gandesc realitatea politica (…) Ii datorez atat de mult acestei femei”, subliniaza papa. „Mi s-a spus odata: ‘Dar sunteti comunist!’ Nu, crestinii sunt comunisti”, a adaugat liderul de la Vatican.

Papa Francisc mai marturiseste si faptul ca a „consultat o psihanalista evreica” cand avea 42 de ani, „intr-un moment din viata cand am avut nevoie”. El a mers la ea o data pe saptamana timp de sase luni „pentru a clarifica anumite lucruri”. „O persoana foarte buna” care „m-a ajutat mult”, spune Suveranul Pontif.